Review fond de ten Clarins.
- Florentina
- 28 feb. 2018
- 2 min de citit
Actualizată în: 7 mar. 2018
Iată am revenit cu o nouă postare, de data aceasta despre make-up.
Pentru cei ce nu știu, Clarins este un brand franțuzesc 'de lux', înființat de un student la medicină pe numele lui, Jacques Courtin-Clarins. Nu o să vă plictisesc cu multă istorie, dar tot ce trebuie să știți despre produse e că fabricarea lor se bazează pe utilizarea plantelor. Deși era în multe magazine de cosmetice, eu am descoperit brand-ul abia acum vreo 2 ani, tot atunci am și început să-l folosesc. Și tot de atunci a rămas preferatul meu, până acum fiind singurul fond de ten cu care 'mă împac'. Mențtionez că am lucrat într-un magazin de cosmetice, ca atare am avut ocazia de a încerca diferite branduri luxury, spre exemplu Lancome, Chanel etc, dar niciunul nu îmi plăcea cum mi se așază pe față. Ce îmi place la acest fond de ten este că nu îmi încarcă tenul, nu mă face să simt că am o mască pe față și nici nu se brânzește, deși transpir. Are o acoperire foarte bună, nu e nevoie să folosesc mult produs, eu l-am folosit mai mult de un an, în condițiile în care era singurul fond de ten pe care îl aveam, deci nu foloseam și altceva. Din păcate mi s-a terminat :((, dar am reușit să mai adun puțin produs de ici, de colo, ca să vă fac o poză.


Ambalajul produsului arată cam așa ( nuanța wheat 109):

Am uitat să menționez că pentru fiecare tip de ten au un produs anume. Eu am tenul gras, deci produsul îmi era destinat. :)))
Puteți găsi produsul aici.
O să revin cu review-uri pentru alte produse Clarins și nu numai, până atunci fiți cu ochii pe blog. :)
Comentários